Un avocat din capitală reţinut pentru mită de 20 de mii de euro

Un avocat din capitală a fost reţinut de ofiţerii din cadrul securităţii interne a MAI pentru trafic de influenţă. Acesta a cerut de la un client de-al său 20 de mii de euro, susţinând că are influenţă asupra procurorului care ancheta un dosar penal în care era implicat. El i-ar fi promis clientului său că în schimbul banilor să scape de pedeapsă, atribuindu-i statut de martor.

Avocatul a fost reţinut în flagrant, în timp ce 1500 de euro, iar acesta a mai cerut încă 6 mii de euro.  În cadrul percheziției corporale au fost depistați o parte din bani.

Avocatul a fost reținut pe un termen de 72 de ore, fiind plasat în izolatorul pentru detenție preventivă.

De asemenea, în urma investigațiilor desfășurate s-a stabilit că este implicat și un fost polițist, acesta fiind cercetat penal în stare de libertate.

A fost inițiată o cauză penală pentru tafic de influență, fapt ce se pedepseşte cu  amendă de pînă la 20 de mii de lei sau închisoare de până la 6 ani.