Peste 3 mii de bolnavi de hepatită vor beneficia de tratament gratuit

46

Peste 3 mii de bolnavi de hepatită vor beneficia, în 2017, de tratament gratuit asigurat de stat. Ministerul Sănătăţii a cumpărat medicamente suficiente pentru a trata de 7 ori mai mulţi bolnavi de hepatite cronice şi ciroze hepatice virale B, C şi D.

Astfel, dacă până acum, de tratament gratuit beneficiau 200-300 de bolnavi, atunci pentru 2017 au fost cumpărate medicamente să trateze peste 3 mii de pacienţi. Potrivit Ministerului Sănătăţii, statisticile arată că tratamentul durează 8-12 săptămâni, iar eficacitatea acestuia este de 90%.

Totodată, autorităţile au cumpărat medicamente pentru o schemă de tratament a bolnavilor de hepatite B şi D,

inclusiv au fost acoperite în totalitate necesitățile pentru tratamentul copiilor care sunt afectați de aceste maladii.

”Ne propunem până la prima săptămâna a anului 2017, toate medicamentele, pe care le-ați văzut aici, să fie repartizate în toate raionalele Republicii Moldova, conform listelor de distribuție și deciziilor pe fiecare nume de pacient. Vom face acest lucru pentru a evita deplasarea inutilă și suplimentară a persoanelor către această farmacie. Îndemnul nostru pentru toți pacienții, care știu că sunt purtători sau bolnavi de hepatită, să meargă le medicul infecționist din localitate și să fie supus examenului de reevaluare pentru a fi inclus în tratament”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Până în prezent, 1200 de pacienți au depus dosarele la Comisia specializată a Ministerului Sănătății, iar 1000 deja au fost examinate. Prin urmare, marea majoritate a bolnavilor, care au solicitat tratament antiviral asigurat de către stat, vor beneficia de medicamente gratuite și asistența medicală începând cu ianuarie 2017.

Medicamentele au fost procurate cu 35 milioane de lei, mijloace financiare prevăzute pentru realizarea Programului Național pentru combaterea hepatitelor (B, C și Delta) pentru anul 2016.

După finalizarea procesului de includere a bolnavilor în tratament antiviral, Ministerul Sănătății va demara o nouă achiziție de medicamente, din mijloacele financiare prevăzute în acest sens pentru anul 2017.

În prezent, numărul pacienților cu hepatite cronice și ciroze de etiologie virală, înregistrate în total pe țară, este de: 15400 bolnavi cu HVC cronică, 28118 bolnavi cu HVB cronică și 1815 bolnavi cu HVD cronică.