Teste şi glucometre gratuite pentru copiii bonavi de diabet zaharat

Copiii care suferă de diabet zaharat vor primi teste şi glucometre gratuit. Ministerul Sănătăţii i-a asigurat cu aparate şi consumabile pentru un an înainte. Pe lângă acestea, bolnavii vor primi câte 5 lanţete pentru analize zilnice. Potrivit Ministerului Sănătăţii, aparatele de măsurare a glicemiei şi consumabilele pentru ei vor fi împărţite la Centrul Mamei şi Copilului.

Prin intermediul acestor teste, pacienții cu diabet zaharat tip 1 își vor controla regulat nivelul glicemiei în sânge și vor putea administra corect doza de insulină. Până în prezent, testele pentru glicemie nu erau compensate și părinții erau nevoiți să le procure, având cheltuieli lunare de aproximativ 600-800 de lei. În aceste circumstanțe, doar 25% din copii cu diabet reușeau să practice autocontrolul regulat al glicemiei.

”Ca urmare a adresărilor repetate din partea medicilor endocrinologi, dar și Asociației Pacienților cu Diabet Zaharat ”ProDiab”, pentru prima dată noi am reușit să asigurăm toți copii bolnavi de diabet zaharat cu această partidă de glucometre, teste și lanțete. Prețul mediu în farmacie pentru un singur test este de 3-6 lei. Ceea ce ne-a reușit nouă este să obținem prețuri extrem de mici de 1,5 lei pentru un test”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Prin urmare, au fost procurate 730.000 de teste, 730.000 de lanțete și 400 de glucometre, în sumă totală de 1.191.360 lei. Începând cu 9 ianuarie 2017 va demara procesul de distribuție a accesoriilor medicale.

aparate_diabet2

Menționăm că toții copiii care suferă de diabet zaharat sunt asigurați gratuit cu tratament cu analogi de insulină, cu eliberarea la locul de trai.