Începând cu 18 august curent, pe întreg teritoriul ţării, sub patronajul Guvernului, se vor desfășura evenimente festive, activități artistice și sportive dedicate Zilelor Diasporei în Republica Moldova.
Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, în perioada 18-20 august, Biroul Relații cu Diaspora (BRD) va organiza Ziua ușilor deschise la Guvern, Festivalul Internațional Gustar și Cupa diasporei la mini-fotbal. Totodată, administrațiile publice locale din 14 raioane vor desfășura expoziții de carte și fotografii, ore informative, concerte, întâlniri tematice, mese rotunde și ateliere instructive de studiere a limbii materne pentru copiii migranți.
Pe 22 august, la Holercani, va avea loc deschiderea oficială a celei de-a cincea ediții a Programului DOR (Diasporă, Origini, Reveniri), care va reuni o sută de copii din 14 țări, cu vârste cuprinse între 12-17 ani. Participanții vor avea posibilitatea să cunoască limba, tradițiile și elementele de istorie ale țării noastre în cadrul diferitor activități interactive, ateliere teatrale și excursii.
Reamintim că în fiecare an, la finele celei de-a treia săptămâni a lunii august, sunt organizate manifestaţii dedicate diasporei, în scopul promovării dialogului cultural și economic cu cetățenii plecați peste hotarele țării și planificării unor acțiuni comune care să contribuie la dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova.