Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au localizat și reținut doi moldoveni în Federația Rusă, anunțați în căutare internațională pentru omor.

Potrivit oamenilor legii, în anul 2018, aceștia ar fi omorât doi minori. Mai exact, suspecții, care aveau atunci câte 20 de ani, fiind în stare avansată de ebrietate, s-au luat la ceartă cu victimele. Scandalul a generat într-o bătaie crâncenă, iar suspecții le-ar fi aplicat minorilor mai multe lovituri cu un obiect ascuțit.

Din nefericire, ambii băieți au decedat pe loc.

Pentru a ascunde urmele crimei, cei doi au îngropat cadavrele acestora într-o fâșie forestieră din localitate.

După ce au fost localizați în Federația Rusă, cei doi moldoveni au fost aduși în R. Moldova pe cale aeriană. Ambii vor compărea în fața magistraților, acuzați de omor comis cu o deosebită cruzime.

sursa