Astăzi locuitorii din partea nouă a satului Cruzeşti, vor fi conectaţi la reţeaua de apă, după ce au fost finalizate lucrările de construcţie a apeductului în această parte a comunei. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în urma unei ședințe cu primarii din suburbii.

Potrivit acestuia, acum toată suburbia va fi dispune de apă la robinet. Municipalitatea a alocat în acest sens 800 mii lei.

„Totodată, este pe ultima sută de metri construcţia reţelei de canalizare în comuna Truşeni. Din cei 4 mln. lei redirecţionaţi de Primăria Chişinău în acest an, peste 3,4 mln. lei au fost valorificaţi deja”, a mai punctat edilul.

Ceban spune că urmează să fie procurat utilajul pentru Staţia de pompare a apelor uzate, astfel, până la sfârşitul anului proiectul va fi finalizat.

Edilul a mai punctat că și în Trușeni începe implementarea etapei a II-a cu privire la conectarea gospodăriilor oamenilor la rețeaua de apeduct.

„Urmează să fie elaborat studiul de fezabilitate ce prevede finalizarea lucrărilor și conexiunea rețelelor locale la sistemul municipal de apeduct”, spune Ion Ceban.

După rectificarea bugetului, Primăria Chișinău va aloca în acest sens surse financiare ca locuitorii din Trușeni să aibă apă la robinet.