Un adolescent de 15 ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat cu un cuţit. Potrivit poliţiei, totul s-a întâmplat în urma unui conflict iscat în microbuz. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar agresorul a fugit de la faţa locului.
Poliţiştii au fost alertaţi în seara zilei de 13 decembrie. Ulterior, oamenii legii au identificat făptaşul. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 53 ani, anterior judecat, domiciliat în Capitală. El a fost încătuşat şi escortat la Inspectorat pentru audieri, unde a povestit în detalii cum s-a întâmplat totul.
Potrivit lui, conflictul s-ar fi iscat în maxi-taxi, în momentul când acesta i-ar făcut observaţie victimei, referitor la comportamentul manifestat în public. Ulterior după ce au coborât la staţie, victima împreună cu câţiva amici ar fi încercat să-l atace prin surprindere, însă individul a scos un cuţit şi i-a provocat o plagă de cuţit în regiunea feţii.
În prezent bănuitul este cercetat penal pentru huliganism şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 7 ani.