Un bărbat s-a ales cu șase ani de închisoare și o amendă de 75.000 de lei, după ce în 2022 a bătut cu un baston de lemn, în plină zi, pe o stradă din municipiul Bălți, un alt cetățean.

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat din Bălți, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de șantaj și vătămare intenționată medie a integrității corporale, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de șase ani în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 1.500 de unități convenționale, echivalentul a 75.000 lei.

Conform probatoriului administrat în cadrul urmăririi penale, prezentat și susținut în ședința de judecată, s-a stabilit că inculpatul, la data de 21 noiembrie 2022, în jurul orelor 15:10, aflându-se în fața unui magazin din mun.Bălți, a provocat un conflict cu un bărbat și i-a aplicat acestuia două lovituri cu un baston din lemn în regiunea capului. În rezultat, victimei i-au fost cauzate vătămări corporale calificate de experți ca fiind medii.

Același inculpat, acționând în mod intenționat, în scop de cupiditate, în aprilie 2023, aflându-se în municipiul Bălți, deținând informație referitor la viața intimă și anume înregistrări video a actului sexual cu participarea unei femei, prin intermediul mesajelor din rețeaua de socializare „VKontakte”, a pretins de la ultima transmiterea banilor în sumă de 600 euro, în caz contrar o amenința cu răspândirea înregistrărilor video.

La 21 aprilie 2023, aflându-se în apartamentul părții vătămate din mun.Bălți a primit o parte din sumă și anume 1.000 de lei.

Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.