Eficientizarea energetică a trei spitale municipale din Chișinău reprezintă un exemplu pe țară. Lucrări ample sunt în etapa finală la spitalele „Sfânta Treime”, „Valentin Ignatenco” și „Gheorghe Paladi”. Reabilitările sunt realizate de Primăria municipiului Chișinău, cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Europene pentru Investiții (BEI) și E5P, în cadrul Proiectului de „Eficiență energetică și reabilitare termică a clădirilor publice din municipiul Chișinău”.

„Spitalele, ca fond imobiliar al orașului Chișinău, cuprind clădiri vechi cu performanță energetică scăzută. Astfel, măsurile de eficiență energetică, realizate de Primăria Chișinău, includ un șir de activități, așa precum izolarea termică a pereților și acoperișului, înlocuirea tâmplăriei (geamurilor și ușilor), modernizarea stației de termoficare și rețelelor de distribuție a agentului termic, înlocuirea becurilor și corpurilor de iluminat (LED), înlocuirea ascensoarelor, instalarea sistemelor fotovoltaice, eliminarea azbestului”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.

Lucrările de eficiență în spitale au ca obiectiv final reabilitarea complexă a blocurilor învechite ale spitalelor, asigurarea indicatorilor înalți de performanță energetică prin reducerea consumului și optimizarea costurilor de energie electrică și termică, oferirea unui grad înalt de confort și satisfacție a pacienților.

„În urma acestor activități, pacienții și personalul medical al spitalelor vor beneficia de condiții confortabile și sănătoase, precum temperatura interioară confortabilă, iluminare suficientă, eliminare de azbest, cu un consum redus de energie, peste 50%, și reducere a gradului de poluare și emisii. Valoarea lucrărilor în aceste spitale este de aproximativ 140 de milioane de lei. Progresul lucrărilor este de 90-95%”, a mai adăugat Ion Ceban.

Lucrările în spitale fac parte din Proiectul de „Eficiență energetică și reabilitare termică a clădirilor publice din municipiul Chișinău”, destinat pentru 22 instituții publice municipale. Este vorba de 14 licee, 5 grădinițe și 3 spitale. Celelalte instituții deja sunt reabilitate. Bugetul total al proiectului este de aproximativ 500 de milioane de lei.