Un șofer din raionul Soroca a fost condamnat după ce a încercat să mituiască agenții de patrulare pentru a evita sancțiunea contravențională. Incidentul a avut loc pe 11 aprilie 2025, pe traseul R-14.
Conducătorul auto a fost oprit pentru încălcarea regulilor de circulație și a recunoscut că acumulase deja 14 puncte de penalizare, riscând o nouă sancțiune. Pentru a scăpa de procesul-verbal, șoferul a plasat în portbagajul mașinii de serviciu două bancnote – una de 100 și alta de 50 de dolari – declarând că banii sunt pentru a nu fi tras la răspundere. Gestul a fost documentat pe loc, iar agenții au sesizat imediat Inspectoratul de Poliție Soroca.
În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut fapta, declarând că regretă cele întâmplate și solicitând aplicarea unei pedepse minime. Judecătorii au ținut cont de circumstanțele atenuante – recunoașterea vinovăției și lipsa antecedentelor penale – dar și de faptul că inculpatul acumulase anterior mai multe sancțiuni contravenționale. Pe baza probelor, inclusiv înregistrările bodycam, declarațiile martorilor și expertiza bancnotelor, instanța a stabilit că fapta reprezintă corupere activă, prevăzută de articolul 325 alin. (1) din Codul Penal. Sentința dispune aplicarea unei amenzi de 500 unități convenționale (echivalentul a 25.000 lei), plus achitarea a 2.100 lei drept cheltuieli judiciare. Totodată, bancnotele folosite pentru tentativă au fost trecute în venitul statului. Instanța subliniază că orice încercare de a mitui un funcționar public constituie infracțiune, indiferent de valoarea sumei oferite. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI