O femeie în vârstă de 47 de ani a decedat după ce șoferul automobilului în care se afla ca pasageră a pierdut controlul volanului. Potrivit informațiilor, impactul a avut loc miercuri, 8 decembrie, iar apelul în Serviciul de Gardă al Inspectoratului de Poliție Edineț a parvenit în jurul orei 12:30.

Mai exact, accidentul a avut loc la ieșirea din satul Alexandreni în direcția satului Volodeni, raionul Edineț, iar imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă.

„S-a stabilit că un bărbat de 47 de ani, conducând un automobil de marca Renault Scenic, având ca pasager o femeie de 47 de ani, locuitoare a satului Bădragii-Vechi din raionul Edineț, nu ar fi ținut cont de situația rutieră și nu ar fi adaptat viteza corespunzătoare condițiilor rutiere”, spune poliția.

În rezultat, acesta a pierdut controlul asupra volanului, a derapat de pe partea carosabilă a drumului și s-a tamponat într-un copac.

„În rezultatul producerii accidentului rutier, conducătorul auto a avut nevoie de îngrijiri medicale fiind transportat la Spitalul Raional Edineț, iar pasagera sa, în rezultatul traumelor primite a decedat la fața locului până la sosirea ambulanței”.

Ulterior, conducătorul auto fiind supus testării alcoolscopice, s-a stabilit că nu consumase băuturi alcoolice.

La moment cazul se examinează pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și primirea unei decizii legale.