Ninsorile care au pus stăpânire pe nordul țării de câteva zile continuă și la această oră. În acest context, Poliția R. Moldova vine cu o avertizare către toți șoferii ce vor circula în regiunea dată și cere ca aceștia să fie echipați corespunzător.

„Solicităm participanților la trafic să nu pornească la drum dacă mijloacele de transport nu sunt dotate corespunzător. Pentru a evita tragediile pe trasee, polițiștii vor stopa și vor interzice deplasarea unităților de transport care circulă cu anvelope de vară, în special transportul de mare tonaj” se arată în mesajul Poliției Naționale.

sursa foto: Poliția R. Moldova

De două zile, în mai multe zone din nordul țării se înregistrează precipitații sub formă de ninsoare. Potrivit imaginilor de pe rețelele de socializare, ninge la Edineț, Ocnița, Fălești, dar și în alte raioane din nordul R. Moldova.

De asemenea, potrivit meteorologilor, până joi dimineața, 6 aprilie, rămâne în vigoarea avertizare meteo privind condițiile complicate ale vremii, fiind prognozate precipitații puternice sub formă de ploaie și lapoviță transformându-se în ninsoare. În acest context, Codul Galben de înghețuri a fost prelungit cu încă 3 zile.

sursa