Fostul preşedinte american Bill Clinton a declarat, într-un interviu acordat postului irlandez de televiziune RTÉ, că regretă rolul pe care l-a avut în convingerea Ucrainei de a renunţa la armele nucleare în 1994, sugerând că Rusia nu ar fi invadat această ţară dacă Kievul ar fi dispus astăzi de un astfel de arsenal, conform news.ro.

„Simt o miză personală, pentru că i-am făcut (pe ucraineni) să accepte să renunţe la armele nucleare. Şi ei cred că Rusia nu ar fi făcut această cascadorie, dacă Ucraina ar fi avut încă armele lor”, a spus fostul preşedinte american.

În ianuarie 1994, Bill Clinton a semnat un acord tripartit cu preşedinţii de atunci al Rusiei, Boris Elţîn, şi al Ucrainei, Leonid Kravciuk, pentru a elimina arsenalul de arme nucleare strategice care a rămas pe teritoriul ucrainean după căderea Uniunii Sovietice. Statele Unite au fost, de asemenea, parte la un acord conex mai târziu, în acelaşi an, care includea angajamentele Rusiei de a respecta integritatea teritorială a Ucrainei. Aceste angajamente au fost încălcate în 2014, când Rusia a invadat şi a anexat Crimeea, şi au fost încălcate şi mai mult atunci când Moscova a început un război mai amplu împotriva Ucrainei, anul trecut.

„Mă simt îngrozitor”

“Ştiam că preşedintele Putin nu a sprijinit acordul pe care preşedintele Elţîn l-a încheiat de a nu interveni niciodată în limitele teritoriale ale Ucrainei – un acord pe care l-a încheiat pentru că dorea ca Ucraina să renunţe la armele nucleare”, a spus Clinton. Ucrainenilor “le-a fost teamă să renunţe la ele, deoarece au crezut că este singurul lucru care îi proteja de o Rusie expansionistă”, a menţionat fostul şef al Casei Albe.

“Când a devenit convenabil pentru el, preşedintele Putin l-a încălcat şi a luat mai întâi Crimeea. Şi mă simt îngrozitor, pentru că Ucraina este o ţară foarte importantă”, a mărturisit Bill Clinton.

El spune că sprijinul occidental pentru Ucraina ar trebui să rămână ferm. “Cred că ceea ce a făcut Putin a fost foarte greşit şi cred că Europa şi Statele Unite ar trebui să continue să sprijine Ucraina. S-ar putea să vină un moment în care guvernul ucrainean să creadă că se poate gândi la un acord de pace cu care ar putea trăi şi nu cred că noi, ceilalţi, ar trebui să-i lăsăm de izbelişte”,a adăugat fostul preşedinte.

sursa