Doi soți din Nisporeni au fost condamnați la 12 și 13 ani închisoare după ce au determinat o adolescentă să cerșească în orașul Oriol, Rusia.

Totul s-a întâmplat în 2010. Soții au convins atât tânăra, cât și mama acesteia, să-i permită să plece la muncă.

Deși inițial fata urma să aibă grijă de persoane cu grade invaliditate, în fapt, aceasta era impusă să conducă o persoană în scaun cu rotile la locația în care să cerșească împreună, cu o pancartă cu un mesaj în limba rusă: „Ajutați-mă, pentru pâine.”

Peste câteva luni, când tânăra a împlinit 18 ani, aceasta a revenit în R. Moldova, cu ambii inculpați, însă ulterior cei trei au mai plecat de două ori în Rusia, după care soții au incendiat pașaportul fetei. 

După o perioadă, soții i-au restabilit actele, însă când cei doi au obligat-o să meargă cu ei pentru a treia oară în Rusia, fata a spus că nu mai vrea să cerșească și refuză să plece din nou în Rusia.

Abia în 2016, tânăra cu vârsta de 23 de ani a aflat despre faptul că are dreptul să depună plângere împotriva celor doi soți care au nedreptățit-o, pe când era minoră. Prin urmare, instanța de judecată a dispus nu doar pedepsirea prin închisoare a celor doi soți cu vârste de 57 și 60 ani, ci și i-a impus să-i achite tinerei suma de 1.000 de dolari din remunerarea neonorată.

sursa