Președintele Partidului Socialiștilor din Moldova, Igor Dodon a vizitat astăzi întreprinderea din Chișinău, „Artizana” S.R.L., transmite Telegraph.md

Artizana  de peste 20 de ani, se ocupă cu producerea hainelor de calitate din piele și blănuri.

În cadrul companiei lucrează peste 500 de oameni, care confecționează paltoane și jachete, care ulterior sunt vândute în patru magazine de firmă din Chișinău și din străinătate, sub branduri proprii și internaționale.

Igor Dodon a salutat lucrătorii și le-a exprimat recunoștința pentru contribuția adusă la dezvoltarea industriei ușoare și a economiei naționale.

De asemenea, liderul socialist a prezentat colectivului principalele prevederi ale programului electoral al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, acordând o atenție deosebită faptului că lista candidaților la funcția de deputat include mulți profesioniști cu experiență vastă în economie și în alte domenii cheie.

”Am menționat că protecția producătorului autohton a fost și rămâne prioritatea echipei noastre” a spus Igor Dodon.