Cât de sărac este un sărac? Aceasta este o întrebare la care răspunsul devine evident într-o vizită la marginea satului Bălțați, aproape de Chișinău. Acolo, în condiții deosebit de dificile, locuiește Elena Roșu, o mamă de 34 de ani cu doi copii.

În cadrul unui reportaj marca Canal5.md, femeia a spus că locuința sa este o construcție fragilă, care abia se ține, la fel ca acoperișul aflat pe cale de a se prăbuși.

„Aici, practic, dar chiar nu aveți sticlă la fereastră.. Nu, eu am fost la lucru apoi a venit și cineva mi-a stricat-o.  Acoperișul a începu să cadă și cade tot bucata aceasta. Noi avem ardezie, dar nu avem lemn”, a spus Elena Roșu.

Elena crește singură copiii, după ce soțul i-a părăsit. Își duc viața într-o cameră mică, care le servește drept bucătărie, baie și dormitor, iar patul este comun pentru toți.

Când plouă sau ninge, casa lor se transformă într-un câmp de luptă cu apa, care pătrunde prin găurile din tavan și pereții mucegăiți. Chiar dacă se apropie iarna, Elena nu se gândește la pregătiri, pentru că nu dispun de resurse. În plus, nu așteaptă ajutor financiar, neavând niciun venit lunar.

A devenit și mai neputincioasă după ce i-a decedat tatăl, pentru înmormântarea căruia a trebuit să se împrumute. Așa că, pe lângă problemele pe care le avea, s-au mai adunat și datoriile.

Muncește ocazional pentru câțiva bănuți, iar copilul său din clasa a noua a început să lucreze și el pentru a se susține singur.

„Eu am avut bani adunați să facem casa, dar dacă am înmormântat și am o mulțime de datorii. Dacă eu sunt singură, și uite așa am rămas fără nimic. Primesc câte 300 sau 400 de lei pe zi, depinde de lucru. Le dau copiilor la școală câte 10 lei, fiindcă nu îi hrănește, doar pe cea mică. Pe acesta mare nu îl hrănește, pentru că e clasa noua. Trebuie bani, ieri i-am dat, s-a frezat și el, că deja este mare și îi este rușine”, povestește Elena,

Copiii nu visează la gadgeturi moderne, ci la o pereche de încălțăminte caldă pentru a face față iernii.

„I-am luat acest costum, puloverul este cu el. Pantaloni la dungă i-am luat. Haine mai au, dar încălțăminte nu au. Dar ei înțeleg, dar ei ce vor eu mereu le iau. Niciodată nu a fost ca să nu le iau”, a mai spus ea.

În ceea ce privește hrana, acceptă orice le este oferit de consăteni și se simt norocoși pentru ajutoare, chiar dacă aceste alimente sunt puține. Căsuța lor, din lut, are un colț dedicat bucătăriei, dar este greu să gătești atunci când plouă.

Elena a spus că nu se află la evidența asistenței sociale. Viitorul rămâne incert pentru mica familie. Prin urmare, tot ce poate face femeia și copiii săi e să spere că într-o zi statul îi va ajuta.

sursa