Din 2025, examenele de absolvire a gimnaziului vor fi organizate în baza unor reguli noi. Elevii urmează să fie monitorizați de specialiști din afara instituției în care studiază, iar toate probele vor fi transmise la Chișinău pentru verificiări, și nu în centrele raionale cum se făcea până acum.

„Am pilotat în 2024 acest proces, aceste schimbări în opt raioane. Am avut aproape 200 de instituții de învățământ unde am avut monitorizare externă și am am avut școli în care lucrările au fost evaluate centralizat. Ceea ce se va întâmpla în 2025 este o extindere a acestei experiențe la nivelul fiecărei școli din țară. Am încercat să găsim mijlocul de aur între pe de o parte înăsprirea condițiilor de examene și asigurarea desfășurării corecte a procesului de examinare și pe de altă parte să asigurăm tot suportul necesar pentru ca elevii, cadrele didactice să poată ușor să se încadreze în acestei noi realități care urmează să devină parte a sistemului nostru educațional”, a declarat Dan Perciun, citat de Moldpres.

Ministrul Educației a argumentat că schimbările sunt necesare în condițiile în care, în prezent, toate instituțiile de învățământ au o rată de promovabilitate aproape de 100%, ceea ce înseamnă că „pe hârtie lucrurile arată foarte bine”, dar în realitate nu este chiar așa.  

Șefa Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a declarat că noile reguli vin să diminueze fraudele și influențele necorespunzătoare. 

În sesiunea din 2025, vor fi delegate aproximativ o mie de persoane care vor merge în instituțiile unde vor fi organizate examene de absolvire a gimnaziului pentru a le monitoriza. Totodată, testele vor fi evaluate la Chișinău, acolo unde vor fi create patru centre republicane de evaluare. Lucrările vor fi evaluate de peste 400 de profesori repartizați în cinci comisii republicane de evaluare, câte o comisie pentru fiecare disciplină de examen. Toate cele patru centre de evaluare vor fi monitorizate video.

În sesiunea 2025, care va avea loc în perioada 2 – 12 iunie, elevii vor avea trei șanse de a susține probele.