Inspectoratul General de Carabinieri (IGC) informează despre intervenția carabinierilor în ultimele 24 de ore în Republica Moldova.

Potrivit IGC, în această dimineață, 31 octombrie, în cadrul serviciului de patrulare pe strada Armenească din Capitală, carabinierii au descoperit o femeie în stare inconștientă.

Aceștia au acționat rapid, oferind primul ajutor și solicitând asistența medicală printr-un apel de urgență la 112. Drept urmare, persoana a primit îngrijiri medicale adecvate în cel mai scurt timp.

Tot în această dimineață, echipajul de carabinieri responsabil de menținerea ordinii publice în sectorul Botanica a fost alertat prin stația radio cu privire la un incendiu produs pe strada Independenței. Până la sosirea pompierilor, carabinierii au intervenit prompt, monitorizând situația și luând măsuri pentru a preveni extinderea focului.

Datorită acțiunilor eficiente ale oamenilor legii, nu s-au înregistrat victime în urma acestor incidente.

„Colaborarea rapidă și profesionalismul echipelor de intervenție au contribuit semnificativ la gestionarea cu succes a situațiilor de urgență”, anunță reprezentanții IGC.

sursa