Un individ de 43 de ani din raionul Briceni a fost condamnat la 12 de închisoare după ce acum trei ani a ucis în bătaie un bărbat.

Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a produs în februarie 2021, când inculpatul, fiind la domiciliu împreună cu victima și alți doi complici, a consumat băuturi alcoolice.

La un moment dat, victima a solicitat alocarea surselor financiare în visteria criminală (din slangul lumii interlope – „oбщак”), în vederea susținerii materiale a deținuților din instituțiile penitenciare, fapt ce a generat un conflict între solicitantul și ceilalți bărbați, care au început să îl bată.

Astfel, victima a fost lovită de nenumărate ori cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului. În urma traumatismelor primite, acesta a decedat peste câteva zile.

Autoritățile menționează că ceilalți doi complici ai săi și-au recunoscut vina, iar în decembrie 2021 au fost condamnați la opt și, respectiv, zece ani de închisoare

sursa