Directorul general al Societății pe Acțiuni „Metalferos” a depus cerere de demisie. Într-un comunicat al întreprinderii Igor Cujba a enumerat principalele realizări pe care le-e înregistrat în perioada în care s-a aflat în fruntea companiei, printre care și creșterea veniturilor cu peste 900%, raportate la planul de afaceri, sau peste 53 de milioane de lei.

În 2019, Igor Cujba a fost numit în calitate de director general al companiei „Metalferos”, principalul colector și exportator de metale feroase și neferoase din R. Moldova, în urma unui concurs. Anterior, Cujba a fost șef al comisariatului general de Poliție al municipiului Chișinău, sectorul Buiucani, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Igor Cujba menționează în CV-ul său că a activat în sectorul privat din România, unde a ocupat funcții de administrator, director executiv și director comercial.

Potrivit declarației de avere, pentru anul 2020, citată de Ziarul de Gardă, Igor Cujba a declarat un salariu anual de circa 532 de mii de lei de la Agenția Moldsilva, ceea ce constituie 44.341 de lei lunar.