Un șef adjunct al sectorului Poliției de Frontieră „Leova” a fost trimis pe banca acuzaților pentru tentativă de contrabandă cu 600.000 țigări, în decembrie 2022.

Potrivit unui comunicat al PCCOCS, acesta a contribuit la planificarea și asigurarea lipsei controlului în afara postului vamal, pe unde țigările urmau să fie transportate peste Prut, în România.

Din grupul infracțional făceau parte alte trei persoane, printre ei un inspector al Poliției de Frontieră și liderul grupului, care au transportat marfa pe malul râului, dar în decurs de 1-2 minute au fost reținuți de procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră. 

Cei cinci sunt din Leova și au vârste cuprinse între 35 și 42 de ani. Operațiunea a fost pusă la cale începând din septembrie 2022, atunci când liderul grupului s-a întâlnit „pe stradă” în Leova cu prietenul său –  inspectorul Poliției de Frontieră învinuit în acest dosar, pe care l-a întrebat despre posibilitatea transportării țigărilor peste Prut. Acesta și-a contactat colegii, inclusiv șeful învinuit în acest dosar, după care împreună și-au dat întâlnire la domiciliul inspectorului, unde au stabilit planul transportării mărfii de contrabandă, în afara controlului vamal.

Potrivit declarațiilor liderului grupului infracțional, acesta ar fi primit solicitarea transportării țigărilor de la un fost coleg de salon, într-un spital din România, în care fusese internat urmare a unui accident în perioada în care lucra șofer de camion. Prin urmare, acesta a dat curs ofertei, iar în schimb a primit promisiunea remunerării cu 3000 euro. 

Odată cu reținerea celor cinci, au fost ridicate pe lângă cele 600.000 țigări și barca gonflabilă cu care urmau să fie trecute peste Prut, pompă și acumulator. Ulterior, asupra mașinii de teren în valoare estimativă de 20.000 euro cu care țigările au fost aduse la Prut a fost aplicat sechestru, la solicitarea procurorilor PCCOCS, Oficiul „Sud.” 

Chiar dacă la reținere liderul grupului și-a aruncat telefonul în Prut, ca să reducă din dovezile prezentate de oamenii legii în judecată, într-un final acesta și-a recunoscut vinovăția. La fel au procedat și inspectorul Poliției de Frontieră, precum și alți doi complici, ambii fiind anterior în conflict cu legea pentru trafic de droguri și huliganism. 

În ceea ce-l privește pe membrul conducerii sectorului Poliției de Frontieră „Leova,” acesta a refuzat să colaboreze și și-a negat implicarea în tentativa de contrabandă. La solicitarea procurorilor PCCOCS, aceștia au fost plasați în arest preventiv, ulterior au fost eliberați prin încheierea Judecătoriei Cahul. Actualmente, aceștia au restricția de părăsire a țării, pentru 60 de zile. În ceea ce-i privește pe funcționarii Poliției de Frontieră din „Leova,” aceștia au fost suspendați de funcție.

Dosarul a fost trimis spre examinare Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova, cu solicitarea procurorilor de pedepsire a învinuiților conform prevederii din Codul penal care stabilește pentru această infracțiune pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 10 ani. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, însă, cei cinci beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.