Decizia Băncii Naționale a Moldovei de a reduce până la nivelul de 6 la sută rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.

Totodată, ratele de dobândă la creditele overnight au fost stabilite la nivel de 8 la sută anual (față de 12 la sută cât era anterior), iar la depozitele overnight – la nivel de 4 la sută anual (comparativ cu 8 la sută). 

Potrivit BNM, conduita stimulativă graduală a politicii monetare prin canalul ratei dobânzii adoptată începând cu finele anului trecut, alături de conjunctura de pe piața monetară, au condiționat reducerea ratelor dobânzilor la creditele noi acordate și depozitele noi atrase în moneda națională pe parcursul perioadei februarie-mai 2023.

Astfel, rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în lei s-a diminuat cu 0,27 puncte procentuale în luna mai curent, până la nivelul de 13,36 la sută anual, iar cea aferentă depozitelor noi atrase la termen în lei moldovenești a înregistrat nivelul de 8,36 la sută anual, fiind cu 0,19 puncte procentuale inferioară valorii din luna aprilie 2023. Evoluția ratelor a favorizat dinamica volumului creditelor noi acordate în lei, acesta majorându-se cu 9,3 la sută în mai comparativ cu luna precedentă.