Funcționarii vamali au descoperit un lot de jucării nedeclarat într-un camion care figura ca transport de ajutor umanitar, în urma unor controale efectuate la postul vamal Leușeni–Albița. Verificările au fost realizate de ofițerii echipelor mobile împreună cu inspectorii vamali din punctul de trecere, potrivit Serviciului Vamal.

Mijlocul de transport, un camion de model MAN condus de un cetățean român în vârstă de 55 de ani, transporta mărfuri din Marea Britanie destinate unui agent economic din Republica Moldova.

Conform documentelor prezentate, bunurile erau declarate drept ajutor umanitar și urmau să fie introduse în țară cu scutire de taxe. În urma controlului fizic, însă, autoritățile au constatat existența unui surplus de marfă, inclusiv un lot de jucării care nu figura în actele de însoțire.

Mărfurile nedeclarate au fost ridicate pentru examinare, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI