În apropierea satului Mălăeşti, din raionul Grigoriopol va fi construit un nou poligon pentru deşeuri solide, întrucât cel existent în satul Parcano este deja supraîncărcat.
Acest lucru este prevăzut de o iniţiativa legislativă a liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a fost adoptată miercuri în două lecturi de Sovietul suprem al Transnistriei, transmite subiectulzilei.md cu referire la Infotag.
În acest an, 25 de milioane de ruble locale (1,6 milioane de dolari) vor fi alocate în acest scop.
Platforma pentru deşeuri, care va fi amplasată într-o carieră veche, va fi utilizată de Tiraspol, Bender, Parcani, Ternovca, Blijni Hutor şi o serie de sate din raioanele Grigoriopol şi Slobozia.
Prima etapă de construcţi e ar trebui finalizată anul acesta, până la venirea vremii reci.