Deznodământ tragic în cazul Yanei Malayko, ucraineanca de 23 de ani dispărută din 19 ianuarie, în Italia. După aproape două săptămâni de căutări, carabinierii au găsit cadavrul tinerei pe un câmp. Era într-un sac, ascuns printre mărăcini, la granița dintre provinciile Mantova și Brescia. Fostul iubit al fetei, moldoveanul Dumitru Stratan, a fost arestat pe 21 ianuarie și rămâne după gratii, fiind acuzat că a ucis-o pe tânără și i-a ascuns cadavrul.    

Polițiștii au găsit cadavrul Yanei, miercuri, în jurul orei 16.00, în Castiglione delle Stiviere, scrie publicația italiană Prima din tutto Mantova

Cadavrul tinerei ucrainence, găsit într-un sac, pe câmp, acoperit de frunze

Trupul neînsuflețit al Yanei Malayko a fost descoperit pe un câmp, la granița dintre provinciile Mantova și Brescia. Era într-un sac acoperit de frunze, printre mărăcini. 

Dumitru Stratan este singurul suspect, fiind acuzat că a ucis-o pe ucraineancă, iar mai apoi i-a ascuns cadavrul. Fusese filmat de camerele de supravehere al imobilului în care se afla apartamentul surorii sale – chiar deasupra barului în care lucra Yana – în timp ce cară o geantă mare pe scări.

Dumitru Stratan a fost filmat de camerele de supraveghere în timp ce cară o valiză mare la mașină

Se presupune că fata a fost ucisă acolo.

Flori și lumânări în locul unde a fost găsit trupul Yanei

Portalul de știri fanpage.it a publicat imagini emoționante de la locul unde a fost găsit trupul fără viață al Yanei. Oamenii au adus flori și au aprins lumânări în memoria fetei.

Locul unde a fost găsit cadavrul Yanei

fanpage.it

Locul unde a fost găsit cadavrul Yanei

Dumitru Stratan a ales tăcerea. Nu a dat declarații nici în ​​ședința pentru validarea reținerii, nici în fața procurorului Lucia Pellegrino. Ordinul de arestare preventivă îl menține în închisoare, pentru ucidere voluntară agravată de premeditare și ascunderea unui cadavru. 

sursa: paranteze.md