Și-a lăsat mașina parcată la marginea drumului și și-a găsit-o boțită. I s-a întâmplat unui proprietar de automobil, care a avut ghinionul ca un autocamion cu cisternă să dea peste vehiculul său.

Totul a avut loc în dimineața de 01 noiembrie, în localitatea Brăila din municipiul Chișinău. Potrivit șefei serviciului relații cu publicul de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, la volanul autocamionului se afla un șofer în vârstă de 62 de ani.

Din motive deocamdată nestabilite, acesta ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar vehiculul pe care-l conducea a derapat de pe contrasens, izbindu-se direct în automobil. Din fericire, în mașină nu se afla nicio persoană, prin urmare, nimeni nu a avut de suferit.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

sursa