Primăria municipiului Chișinău, sub egida căreia se desfășoară Campionatul European de Armwrestling, anunță sosirea a peste 1000 de atleți din 30 de țări, care se vor întrece în această competiție de armwrestling. Primarul Ion Ceban a evidențiat importanța evenimentului și sprijinul acordat de municipalitate.

“Acest campionat reprezintă o oportunitate extraordinară de a promova sportul și de a aduce la Chișinău atleți de înaltă calitate din întreaga Europă. Suntem mândri să găzduim acest eveniment și să oferim sportivilor și publicului un spectacol de excepție”, a declarat primarul Ion Ceban.

Deschiderea oficială a Campionatului European de Armwrestling va avea loc pe 11 iunie la ora 16:00, în pavilionul nr. 2 al Centrului Internațional de Expoziții Moldexpo. Evenimentul se desfășoară sub egida Primăriei municipiului Chișinău, evidențiind implicarea autorităților locale în promovarea sportului și organizarea unor competiții de nivel internațional.

La această competiție vor participa sportivi din toate clasele competiționale, inclusiv juniori, veterani și seniori, precum și sportivi paraolimpici, asigurând o participare diversă și inclusivă.

Campionatul European de Armwrestling face parte din Programul Municipal de cofinanțare a Proiectelor pentru sport și a altor activități sportive de nivel local și internațional. Primăria Chișinău a alocat un procent de 60% din finanțarea necesară pentru acest eveniment, susținând astfel dezvoltarea și promovarea sportului în capitală.

Pe parcursul anului 2022, Primăria Chișinău a instalat 18 mese de armwrestling în spațiile publice din capitală, demonstrând astfel dorința de a îmbina utilul cu plăcutul și de a oferi oportunități pentru practicarea acestui sport pasionant în comunitate.

Campionatul European de Armwrestling reprezintă un moment de înaltă importanță pentru comunitatea sportivă din Chișinău și demonstrează angajamentul Primăriei municipiului Chișinău în susținerea și dezvoltarea sportului în capitală.