Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) oferă informații privind asistența și protecția consulară oferită cetățenilor Republicii Moldova afectați de cutremurele produse în Republica Turcia.  

În perioada 11 – 12 februarie, 6 cetățeni moldoveni, două familii, mame însoțite de copii au fost îmbarcați pe o cursă comercială în vederea repatrierii în Republica Moldova. Familiile evacuate au revenit la Chișinău din zonele Hatay și Malatya ale Turciei. 

„Până la această oră, reprezentanții ambasadei Republicii Moldova la Ankara au continuat eforturile pentru contactarea a 65 de persoane din lista misiunii diplomatice și care se află în regiunile afectate de cutremure. Dintre aceștia, 27 de cetățeni moldoveni au raportat că sunt în siguranță, 9 persoane au solicitat asistență consulară de specialitate, iar în cazul a 29 de persoane sunt continuate eforturile de stabilire a comunicării cu misiunea diplomatică. Solicitările de ajutor din partea conaționalilor din zonele afectate s-au referit la acordarea produselor alimentare, apei, plăpumilor – fiind transmise cu suportul comunității și a organizațiilor de specialitate.” – a menționat purtătorul de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă. 

MAEIE informează și despre mobilizarea în scopul oferirii asistenței de specialitate cetățenilor moldoveni, dar și turci din zonele afectate în spiritul solidarității diplomatice, a consulilor onorifici ai țării noastre în Turcia. Astfel, urmare a eforturilor de coordonare din partea ambasadei, consulul onorific al Republicii Moldova în Bursa, s-a deplasat în orașul Hatay. Oficialul a înființat un orășel de corturi pentru sinistrați. 

Consul onorific al Republicii Moldova în Alanya cazează sinistrații din Hatay în hotelurile din Alanya și asigură asistență în transportarea victimelor. Consul onorific al Republicii Moldova în Antalya a transmis în orașul Gaziantep cutii cu produse alimentare, iar în orașul Adiyaman, cutii cu haine calde pentru victimele cutremurelor. Iar ambasada menține comunicarea cu echipa de salvatori din Republica Moldova care continuă misiunea  în localitatea Hatay. 

„Reiterăm și cu această ocazie că responsabilii de la secția consulară sunt pregătiți să acorde asistența de specialitate iar în caz de necesitate sau urgență consulară, cetățenii noștri pot solicita ajutor sau informații din partea misiunii diplomatice, inclusiv dacă sunt în posesia unor date vizând cetăţeni ai Republicii Moldova din zonele afectate.” – a spus Daniel Vodă.  

Linia telefonică pentru urgențe consulare de la ambasada țării noastre de la Ankara este constituită în regim de permanență, la fel și Centrul de Apel al MAEIE disponibil în Republica Moldova. Cele mai frecvente solicitări de informații vizează lista locurilor de evacuare, procedurile de trecere a hotarelor și documentarea corespunzătoare a cetățenilor.  

MAEIE reiterează și cu acest prilej recomandarea adresată cetățenilor Republicii Moldova aflați în zonele afectate de cutremur de a se informa din surse oficiale despre evoluția situației de la fața locului și de a respecta instrucțiunile autorităților turce. 

Datele de contact ale misiunii diplomatice și ale MAEIE:  

Adresa: Ambsada Republicii Moldova în Turciua – Ceyhun Atuf Kansu Cad., no. 106/22, Ehlibeyt mah., Balgat, Çankaya, Ankara, Republica Turcia;

Telefon: +90 312 446 55 27 (activ în programul de lucru al misiunii diplomatice);

Linia telefonică pentru urgențe consulare: +90 541 687 21 04 (activă în regim de permanență pentru cetăţenii Republicii Moldova, aflaţi în situaţie de urgenţă (deces, accident, situaţie de pericol sau cu caracter extraordinar, calamitate);

Email: [email protected]; [email protected];

Pagină web: https://turcia.mfa.gov.md/ro/;  

Centrul de apel al MAEIE: 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova.  

sursa