Cinci cetățeni străini au fost expulzați de pe Teritoriul Republicii Moldova timp de 6 zile. Despre asta anunță Biroul de Migrație și Azil într-un comunicat de presă. Potrivit informațiilor, au fost puse în executare 5 decizii prin care a fost dispusă expulzarea străinilor descoperiți în situație de ilegalitate.

În cadrul celor 3 misiuni au fost expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova 5 străini, mai exact, un cetățean al Federației Ruse, unul al Pakistanului, unul din Turkmenistan și doi cetățeni din Uzbekistan.

Îndepărtarea sub escortă a străinilor, potrivit instituției, presupune însoţirea lor de către angajați ai BMA până la punctul de trecere a frontierei de stat, deschis traficului internaţional ori până în ţara de origine, de tranzit sau de destinaţie.

Totodată, în perioada menționată au fost luați în custodie publică 3 străini, dintre care un cetățean al Indiei și 2 străini originari din Guineea.

În prezent 14 străini se află în Centrul de plasament temporar al străinilor. Cel mai tânăr „locatar” are 19 ani și este originar din Guineea, iar la cealaltă extremă este un bărbat din Federația Rusă de 60 de ani.

echipa.md