Începând cu 15 octombrie 2021, cetăţenii vor putea descărca online Certificatul COVID-19, care include: certificatul de vaccinare, certificatul de testare şi certificatul de recuperare, de pe pagina: certificate-covid.gov.md. Modelul acestuia a fost aprobat vineri, 8 octombrie, în cadrul Comisiei Naţionale Extraordinare pentru Sănătate Publică şi va fi emis prin Sistemul Informaţional Automatizat „Registrul de evidenţă al vaccinării împotriva COVID-19”, în baza datelor prezentate de către instituţiile medico-sanitare.
Certificatul digital COVID-19 facilitează libera circulaţie la nivel naţional şi internaţional, în condiţii de siguranţă, pe perioada pandemiei COVID-19. Documentul va putea fi descărcat gratuit şi va fi disponibil în limbile română/engleză. Acesta reprezintă o dovadă oficială că persoana a fost vaccinată împotriva COVID-19, s-a testat şi are un rezultat negativ sau a avut COVID-19 şi s-a vindecat.
Totodată, la prezentarea Certificatului COVID, cetăţenii vor trebui să demonstreze deţinerea unui act de identitate, o copie sau o fotocopie în format digital a acestuia.
De altfel, Certificatul COVID eliberat pe teritoriul altui stat, în baza modelului ţării emitente, trebuie să fie prezentat în limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă. Pentru certificatele emise în alte limbi decât cele menţionate, acestea vor fi confirmate prin traducere autorizată în Republica Moldova, în limbile română sau rusă.
Totodată, persoanele care îşi propun să intre pe teritoriul Republicii Moldova şi urmează să respecte regimul de autoizolare trebuie să completeze şi să prezinte fişa epidemiologică în format online care e accesibilă din data de 5 octombrie curent. Documentul se completează în intervalul de 72 ore înainte de intrare pe teritoriul ţării, accesând pagina https://fisa-covid.gov.md/. Persoanele care vor prezenta informaţii false riscă să fie trase la răspundere conform legislaţiei.
De asemenea, transportatorii de călători sunt obligaţi să verifice deţinerea documentelor justificative pentru scutirea obligaţiei de a respecta regimul de autoizolare. În caz contrar, vor asigura îndeplinirea fişei epidemiologice în regim online pentru toţi călătorii.
Până la 15 noiembrie curent, persoanele care nu au posibilitatea să completeze online fişa epidemiologică, sunt obligate să completeze şi să semneze, pe suport de hârtie documentul, cu declaraţia pe propria răspundere de respectare a regimului de autoizolare cu o durată de 14 zile, iar Poliţia de Frontieră va asigura introducerea manuală a datelor în sistemul informaţional.