Un nou regim fiscal pentru mărfurile comandate de pe platformele internaționale de comerț electronic și expediate în Republica Moldova a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2026. Măsura se aplică produselor cu o valoare de până la 150 de euro, cumpărate de persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, cu excepția bunurilor supuse accizelor.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS), noile prevederi stabilesc obligații pentru comercianții nerezidenți care vând produse online către cumpărători din Republica Moldova.
Astfel, pentru a activa în cadrul regimului special, comercianții din străinătate trebuie să desemneze un intermediar înregistrat în Republica Moldova. Acesta va reprezenta comerciantul în relația cu autoritățile fiscale și va asigura îndeplinirea obligațiilor prevăzute de legislație, inclusiv achitarea taxei pe valoarea adăugată (TVA).
Un intermediar local poate reprezenta mai mulți comercianți străini, însă pentru fiecare dintre aceștia va fi atribuit un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, aferent regimului special.
Cum se face înregistrarea
Serviciul Fiscal de Stat precizează că toate procedurile aferente noului regim, inclusiv înregistrarea, actualizarea datelor și anularea înregistrării, vor fi realizate exclusiv online.
Solicitările se depun prin sistemul „e-Cerere”, disponibil în Cabinetul personal al contribuabilului de pe pagina oficială a instituției.
Pentru înregistrarea reprezentării unui comerciant străin, intermediarul trebuie să inițieze o cerere nouă și să selecteze opțiunea „Declarația intermediarului privind reprezentarea nerezidentului”. Datele de identificare ale intermediarului sunt completate automat de sistem, în timp ce informațiile despre comerciantul străin trebuie introduse de solicitant.
La formular trebuie anexat documentul care confirmă desemnarea intermediarului drept responsabil de achitarea TVA în cadrul regimului special. În funcție de situație, pot fi atașate și alte acte justificative.
După completarea informațiilor, cererea trebuie semnată electronic.
Documentul semnat va putea fi consultat în secțiunea „Certificate, Confirmări”, iar recipisa care confirmă acceptarea informațiilor și atribuirea codului individual de TVA va fi disponibilă în compartimentul „Recipisă”.
SFS precizează că pentru fiecare comerciant nerezident reprezentat este necesară depunerea unei declarații distincte.Un nou regim fiscal pentru mărfurile comandate de pe platformele internaționale de comerț electronic și expediate în Republica Moldova a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2026. Măsura se aplică produselor cu o valoare de până la 150 de euro, cumpărate de persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, cu excepția bunurilor supuse accizelor.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS), noile prevederi stabilesc obligații pentru comercianții nerezidenți care vând produse online către cumpărători din Republica Moldova.
Astfel, pentru a activa în cadrul regimului special, comercianții din străinătate trebuie să desemneze un intermediar înregistrat în Republica Moldova. Acesta va reprezenta comerciantul în relația cu autoritățile fiscale și va asigura îndeplinirea obligațiilor prevăzute de legislație, inclusiv achitarea taxei pe valoarea adăugată (TVA).
Un intermediar local poate reprezenta mai mulți comercianți străini, însă pentru fiecare dintre aceștia va fi atribuit un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, aferent regimului special.
Cum se face înregistrarea
Serviciul Fiscal de Stat precizează că toate procedurile aferente noului regim, inclusiv înregistrarea, actualizarea datelor și anularea înregistrării, vor fi realizate exclusiv online.
Solicitările se depun prin sistemul „e-Cerere”, disponibil în Cabinetul personal al contribuabilului de pe pagina oficială a instituției.
Pentru înregistrarea reprezentării unui comerciant străin, intermediarul trebuie să inițieze o cerere nouă și să selecteze opțiunea „Declarația intermediarului privind reprezentarea nerezidentului”. Datele de identificare ale intermediarului sunt completate automat de sistem, în timp ce informațiile despre comerciantul străin trebuie introduse de solicitant.
La formular trebuie anexat documentul care confirmă desemnarea intermediarului drept responsabil de achitarea TVA în cadrul regimului special. În funcție de situație, pot fi atașate și alte acte justificative.
După completarea informațiilor, cererea trebuie semnată electronic.
Documentul semnat va putea fi consultat în secțiunea „Certificate, Confirmări”, iar recipisa care confirmă acceptarea informațiilor și atribuirea codului individual de TVA va fi disponibilă în compartimentul „Recipisă”.
SFS precizează că pentru fiecare comerciant nerezident reprezentat este necesară depunerea unei declarații distincte.













