Un autocar și trei automobile au fost implicate într-un accident rutier în lanț, produs în jurul orei 09:00, la intrarea în orașul Sângera.

Potrivit informațiilor preliminare, un autocar MAN, condus de un bărbat de 68 de ani, a tamponat din spate un Volkswagen, aflat la volanul căruia se găsea un șofer de 60 de ani. În urma impactului, Volkswagenul a fost proiectat într-un Renault, care a lovit ulterior un Mercedes.

În urma coliziunii, o pasageră de 25 de ani din Renault a avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceasta a fost asistată de medici la fața locului, însă a refuzat transportarea la spital, a declarat Cristina Talpă, ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

În contextul condițiilor de drum, poliția le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, în special atunci când carosabilul este umed, deoarece distanța de frânare crește, iar riscul de derapaj este mai mare.

Șoferii sunt îndemnați să adapteze viteza la starea drumului, să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față și să evite manevrele bruște.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!