Două automobile au fost distruse în totalitate de un incendiu izbucnit în dimineața zilei de 13 octombrie, în parcarea unui bloc locativ din municipiul Cahul. Flăcările au afectat și clădirea din apropiere, unde a fost deteriorat un geam de la subsol. Nicio persoană nu a avut de suferit.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 04:33. Incendiul s-a produs în parcarea unui bloc de pe strada Prospectul Republicii.

La fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri și salvatori. Ajunși la intervenție, aceștia au constatat că flăcările au cuprins un Volkswagen Tiguan și un Peugeot, ambele parcate în curtea blocului.

Pompierii au reușit să localizeze incendiul la ora 04:53, iar lichidarea completă a acestuia s-a încheiat la ora 05:19. În urma arderii, cele două vehicule au fost distruse în totalitate, iar un geam de la subsolul clădirii a fost deteriorat.

Cauza izbucnirii incendiului și circumstanțele producerii acestuia urmează să fie stabilite de organele competente.

IGSU precizează că, în ultimele 24 de ore, echipele de pompieri și salvatori au intervenit în 38 de situații de risc.