Un bărbat de 51 de ani din Chișinău a fost reținut de polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani, fiind suspectat de distribuirea substanțelor narcotice.

Potrivit oamenilor legii, suspectul a fost documentat o perioadă îndelungată, timp în care anchetatorii au stabilit presupusul său mod de operare și circuitul ilegal al drogurilor.

În cadrul măsurilor speciale de investigație, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi lăsat într-un dulap de păstrare din incinta unui magazin o geantă în care s-ar fi aflat PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”.

Ulterior, în baza probelor acumulate și a informațiilor privind implicarea repetată a suspectului în activitatea infracțională, oamenii legii au efectuat o percheziție la domiciliul acestuia.

În locuință au fost depistate două seringi cu PVP în stare lichidă, precum și alte obiecte care ar fi fost destinate consumului de droguri.

Bărbatul a fost reținut. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la șapte la 15 ani.

Polițiștii și procurorii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea eventualelor persoane implicate în activitatea infracțională.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!