Primăriile din Puhăceni și Șerpeni, împreună cu Consiliul Raional Anenii Noi, solicită Ministerului Mediului să revizuiască decizia privind amplasarea celui mai mare centru de gestionare a deșeurilor din Republica Moldova.

Autoritățile locale au transmis o adresare oficială prin care cer reevaluarea hotărârii, invocând lipsa consultărilor cu comunitățile și posibile riscuri pentru mediu.

Primarul comunei Puhăceni, Veaceslav Plămădeală, susține că locuitorii nu se opun proiectului de modernizare a sistemului de gestionare a deșeurilor, ci modului în care a fost luată decizia privind amplasarea centrului.

Potrivit edilului, terenul ales se află în apropierea unor izvoare, iar până în prezent nu ar fi fost realizat un studiu hidrogeologic care să stabilească dacă proiectul ar putea afecta apele subterane.

Plămădeală mai afirmă că documentele Ministerului Mediului indicau existența unui alt teren considerat mai potrivit din punct de vedere tehnic, însă acesta nu ar fi fost selectat după opoziția comunității din zona respectivă.

Edilul susține că localitățile Puhăceni, Șerpeni, Speia, Delacău, Dubăsarii Vechi, Bălăbănești, Corjova și Cobusca Veche, aflate în apropierea terenului ales, nu au fost consultate înainte de adoptarea deciziei. De asemenea, acesta afirmă că Guvernul a declarat terenul de utilitate publică și a inițiat procedura de expropriere înainte de finalizarea evaluării impactului asupra mediului.

Potrivit primarului, consiliile locale din Puhăceni și Șerpeni, precum și Consiliul Raional Anenii Noi, au votat în unanimitate împotriva proiectului.

În aceste condiții, Veaceslav Plămădeală solicită suspendarea procedurilor și reevaluarea proiectului, argumentând că, având în vedere finanțarea externă a investiției, este necesară o analiză suplimentară a impactului asupra populației și mediului.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!