Unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură urbană din istoria municipiului Chișinău a fost lansat oficial, vizând extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân, precum și modernizarea străzilor Industrială și Mesager.

Primarul general a anunțat semnarea contractului de servicii de supervizare inginerească pentru lucrările incluse în proiectul „Dezvoltarea infrastructurii urbane în municipiul Chișinău”, evaluat la 74,3 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 1,5 miliarde de lei. Finanțarea este asigurată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

În urma unei licitații internaționale desfășurate conform procedurilor BERD, compania Eptisa România a fost desemnată pentru a oferi servicii de suport în implementarea proiectului și pentru a superviza lucrările pe o perioadă de 48 de luni, acoperind toate cele trei loturi.

Echipa de supervizare va avea atribuții în domeniul ingineriei, inclusiv rolul de Inginer FIDIC, urmând să monitorizeze costurile, termenele și calitatea lucrărilor, precum și respectarea standardelor de mediu și siguranță. De asemenea, va raporta periodic către finanțatori.

Autoritățile anunță că în perioada următoare urmează semnarea contractului de lucrări pentru Lotul 1, privind extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân, în timp ce pentru Lotul 2, aferent străzii Industrială, procedura de licitație este încă în desfășurare.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!