La data de 26 și 27 noiembrie, ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal în conlucrare cu PCCOCS, au desfășurat 38 de percheziții în municipiul Chișinău și alte localități, în cadrul unei cauze penale ce vizează comiterea infracțiunii de contrabandă.
Potrivit Serviciului Vamal, investigațiile au scos la iveală un plan infracțional prin care un grup organizat a introdus ilegal pe teritoriul Republicii Moldova mărfuri în valoare de circa 800.000 de lei, constând în acumulatoare electrice și generatoare.
Mărfurile au fost expediate din Emiratele Arabe Unite, în baza unei declarații vamale de tranzit cu destinația Ucraina, dar au fost plasate pe piața locală fără achitarea taxelor vamale.
În urma perchezițiilor, desfășurate la doi agenți economici și la domiciliile persoanelor vizate, au fost confiscate înscrisuri de ciornă, echipamente IT și generatoare similare cu cele declarate.
De asemenea, șase persoane cu vârste între 36 și 59 de ani sunt investigate în acest caz, fiind cercetate în stare de libertate, o parte dintre ele fiind recunoscute ca bănuiți.
„Acțiunile de urmărire penală continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica toți participanții la această activitate infracțională. Urmare a avansării investigațiilor pe dosar, autoritatea de investigație va face publice informații de impact social major, cu asigurarea drepturilor părților. Serviciul Vamal rămâne ferm angajat în combaterea contrabandei și asigurarea integrității la frontieră”, mai anunță oamenii legii.