MAI a donat un exponat valoros din anul 1949 Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei

Ieri, 8 august 2017, în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei a avut loc o acţiune de comemorare a victimelor care au avut de suferit calvarul represiunilor politice ale regimului totalitar comunist.

Acţiunea a fost organizată ca urmare a descoperirii făcute în perioada anului 2014, în timpul reparaţiei sediului MAI. Atunci a fost descoperită o placă de parchet, pe partea interioară a căreia era scris următorul mesaj: „1949, 28 iulie. Eu, Popa Nichifor, ce am fost judecat pentru politică pe 10 ani şi am pus aici parchetul”. Deşi la nivel oficial era impusă grafia chirilică, acest mesaj este scris cu grafie latină, fiind ascuns sub parchet pentru a nu fi depistat la acel moment.

Astfel, urmare a investigaţiilor și activităților de cercetare suplimentare, demarate în cadrul arhivelor MAI, Serviciului de Arhivă de Stat şi a Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, s-a stabilit că împreună cu Popa Nichifor Ştefan au mai fost condamnate alte patru persoane pentru acţiuni contra regimului sovietic pe un termen de 10 ani, cu confiscarea averii. O parte din ele, şi-au executat pedeapsa în ţară, alături de prizonierii de război, altele fiind exilate în Siberia, cu interdicţia de a se întoarce la baştină încă 5 ani după ispăşirea pedepsei.

Prin urmare, exponatul cu o valoare morală și istorică inestimabilă, a fost transmis de către viceministrul Afacerilor Interne, Oleg Babin, Muzeului Național de Istorie. Acesta urmează a fi expus în sala cu referire la deportări şi represiuni politice, la care vor avea acces toate categoriile de vizitatori ai Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei.

„Din numele Ministerului Afacerilor Interne, aduc mulțumiri echipei care a lucrat la realizarea acestor investigații, fapt care ne-a ajutat astăzi să mai recapitulăm o dată unele file tragice din trecutul dureros al poporului nostru” , a menționat în discursul său viceministrul Oleg Babin.

La rândul său directorul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Eugen Sava, a specificat importanța comemorării acestor momente istorice, mulțumind Ministerului pentru valorificarea acestui exponat ce demonstrează că momentele tragice și prin care au trecut apropiații noștri și represiunile politice la care au fost supuși, nu au fost inventate.

Totodată, cei prezenţi la eveniment au vizionat secvenţe din filmul „Mărturiile victimelor represiunilor politice”.

Menționăm că cercetările desfăşurate în baza materialelor de arhivă au avut ca rezultat identificarea unui număr mare de persoane condamnate politic. Astfel, o informaţie amplă despre acest fenomen tragic a apărut în lucrarea „Formarea profesională a cadrelor pentru organele de drept şi funcţionarea justiţiei în perioada regimului totalitar comunist”, editată în anul 2017 în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare”.