Frigul ține copiii acasă. Mai multe școli și grădinițe, închise

99 de intituții de învățământ din raioanele Râșcani, Glodeni și Edineț unde își fac studiile aproape 20 de mii de elevi au fost închise temporar, iar vacanța copiilor va fi prelungită cu 2 zile. Autoritățile locale au luat această decizie în condițiile în care, în următoarele zile, termometrele vor arăta până la minus 20 de grade Celsius.

Astfel, Consiliul raional Hâncești a decis ca elevii din clasele primare vor sta astăzi acasă până la îmbunătățirea condițiilor meteo. Totodată, urmează să fie deschise cîteva saloane de la spitalul raional unde vor fi cazate persoanele fără adăpost pentru a se proteja de frig.

Și școlile primare din Ștefan Vodă își vor sista activitatea până se va potoli stihia. În privința grădinițelor, urmează administrațiile locale să decidă dacă vor funcționa sau nu în această perioadă.

Aceeași decizie au luat-o și autoritățile din Cahul și Cantemir. 15 instituții de învățământ au fost închise timp de 2 zile. Copiii din aceste raioane vor sta acasă din caza frigului de minus 20 de grade de afară.