Vindea țigări pe internet. Un tânăr de 25 de ani a ajuns pe mâna poliției, bănuit că ar fi membru al unei grupări specializate în comerțul ilegal al produselor de tutungerie.
Ofițerii Secției investigații infracțiuni economice a Poliției Capitalei s-a ocupat de investigarea acestui caz după ce au deconspirat o filieră infracțională gestionată de un grup de persoane din raionul Hîncești.
Până în prezent, oamenii legii au reușit să-l rețină pe un tânăr de 25 de ani, care se ocupa de comercializarea produselor din tutun prin intermediul rețelelor de socializare. În mașina condusă de suspect oamenii legii au depistat 1.500 de pachete cu țigări, în valoare de 52 500 de lei. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a identifica și alți membri ai grupării.
Amintim că acum o săptămână un alt tânăr, tot de 25 de ani, a fost prins cu 9.000 de pachete de țigări în mașină, în valoare de circa 315.000 de lei. Automobilul burdușit cu țigări a fost descoperit într-o fâșie forestieră de lângă satul Băcioi, municipiul Chișinău.
Tânărul nu a putut prezenta niciun document pentru marfa pe care o avea în mașină, însă a refuzat să explice de unde avea țigările și ce urma să facă cu ele.