Partidul PAS, creat de Maia Sandu, este controlat de Moscova. Cel puțin asta lasă să se înțeleagă Silviu Tănase, într-un editorial publicat pe Timpul.md. Reacția vine după ce liderii PAS au declarat că în această campanie nu vor o luptă a partidelor de dreapta cu cele de stânga, demonstrându-și astfel loialitatea față de Rusia.

“Întrebarea este ce-a făcut PAS până acum și ce va face PAS în această campanie electorală ca să MERITE voturile comunității românești cu viziuni unioniste? Cei care nu sunt mulțumiți de oferta electorală a unioniștilor, care se va rezuma la noua forța pe scena politică românească – AUR și un partid aflat în decădere (PUN) după înfrângerea suferită de PMP la București, au tot dreptul să aleagă altceva (PAS, Platforma DA, etc).

Dar cei care nu vor batiste pe țambal, au dreptul și trebuie să creadă că se poate și o altfel de politică pe Bîc, fără mesaje duplicitare, aproape „moldoveniste” unde una spui la Comrat și alta la București. Recentul sondaj IMAS arată că 50% din electorat este în esența unionist, e datoria politicienilor să asculte de popor, nu invers, să ne dicteze unii, cu aere de superioritate că alegerile nu-s despre est și vest. Într-o democrației politicienii fac ceea ce le spun oamenii, la noi e „oleacă” altfel, politicienii ne țin lecții despre ce să vorbim și despre cum să gândim. Poate vă schimbați un pic mesajul, domnilor „europeniști”?”, a scris Tănase.