Veste bună! Focul Haric a ajuns la Chișinău și în acest an. Lumina sfântă a fost întâmpinată la aeroport de preoți din toate raioanele țării, dar și de către președintele Igor Dodon.

“Este un an dificil dar împreună vom trece și peste această provocare”, a spus președintele Igor Dodon. El repetat a îndemnat cetățenii să rămână, în această seară acasă, alături de familie.

Focul Haric va ajunge în fiecare localitate din țară, iar sfânta slujbă va fi în acest an fără enoriași, din cauza pandemiei. Creștinii vor putea urmări liturghia în direct, la televizor.

“Fiindcă avem această epidemie, care a înconjurat lumea și a ajuns în țara noastră, sperăm că aducerea Focului Haric și în bisericile noastre să îndepărteze greutățile temporare, care ne sunt date, pentru a ne ispiti în credința noastră”, a spus Mitropolitul Vladimir.

Amintim că în acest an Focul Haric a fost adus în Moldova cu suportul președintelui, Igor Dodon.