Un acord de colaborare care presupune digitalizarea celei mai mari instituții de învățământ superior din sudul țării a fost semnat de către Universitatea de Stat din Cahul „B.P. Hasdeu”, Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), precum și de proiectul EU4Moldova: Startup City Cahul. Astfel, profesorii UTM vor putea preda anumite materii studenților din sudul țării, în timp ce profesorii USC vor beneficia de suport în perfecționarea programului de studii, astfel încât competențele IT ale studenților din regiunea Cahul să corespundă cu cerințele de pe piața de muncă din acest sector, aflat în continuă transformare.
În prezent, ca parte a proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul, în cadrul Universității de Stat din Cahul „B.P. Hasdeu” este elaborat și implementat un sistem informațional de management, urmând a fi digitalizate toate procesele academice.
„Un rezultat palpabil al parteneriatului a fost implementarea portalului Office 365 pentru USC, cu suportul Direcției Tehnologia Informației și Comunicații a UTM. Acesta oferă posibilitatea integrării cu sistemele informaționale de management universitar, precum și utilizarea online a celor mai populare aplicații precum Microsoft Teams, Outlook, OneNote și multe altele, necesare procesului de instruire”, a declarat rectorul USC, Sergiu Cornea.
De asemenea, în cadrul colaborării, programele de studii ale USC vor fi adaptate la specialitățile din domeniul IT, cu scopul de a asigura calitatea și relevanța ofertei educaționale. În același timp, profesorii din Cahul vor participa la cursuri de formare și perfecționare.
„Este important să dezvoltăm abilități în domeniul tehnologiei informației și să nu ne orientăm pe un domeniu îngust. (…) În cazul universității este important să formeze absolvenți bine pregătiți, care au o gândire complexă, o gândire a unui absolvent în IT cu mai multe competențe, care ulterior la orice update sau îmbunătățire apărută în domeniul IT s-ar putea ajusta acelor cerințe în cadrul companiei și ar putea ulterior avea performanțe”, a subliniat Dinu Țurcanu, prorector UTM.
Colaborarea este una așteptată, în condițiile în care tot mai mulți tineri din regiunea de sud a țării aleg o carieră în domeniul digital.
„Absolvenții USC activează în diverse companii IT din orașul Cahul, Chișinău, cât și din afara țării. Cei mai mulți se ocupă de dezvoltarea web, sunt software developeri, tehnicieni de rețea, tehnicieni IT, administratori de sistem etc. Cei mai buni sunt manageri ai unor companii IT, chiar aici, în Cahul”, declară rectorul USC, Sergiu Cornea.
De altfel, potrivit experților, regiunea Cahul are un bun potențial de dezvoltare în domeniul IT.
„Regiunile trebuie de asemenea dezvoltate și nu trebuie concentrate absolut toate eforturile în capitală, companii în domeniul IT avem atât la nord, la sud, cât și în alte regiuni decât Chișinău. Esențial în parteneriatul nostru este dezvoltarea competențelor, pe de o parte a cadrelor didactice, prin instruiri, prin modernizări sau îmbunătățirea curriculelor și programelor de studii, astfel încât să pregătească absolvenți pentru piața forței de muncă actuale, și capacitatea instituțională a instituției care până la urmă ar dezvolta și regiunea”, a declarat Dinu Țurcanu, prorector UTM.
„Viitorul orașului Cahul nu poate fi decât unul digital și acest lucru este deja vizibil și evident în baza activităților și proiectelor în derulare, cu suportul ATIC, Uniunii Europene și Suediei ce țin direct de digitalizarea orașului. În viitorul apropiat Orașul Cahul va deveni cel mai digitalizat oraș din Republica Moldova!”, declară rectorul USC, Sergiu Cornea.
Digitalizarea regiunii Cahul este tot mai intensă pe parcursul ultimilor doi ani, odată cu inițierea proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul, implementat în regiunea de sud a țării în perioada 2020-2024 de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene și în parteneriat cu Suedia. Inițiativa abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate. Ca parte a proiectului, la Cahul va fi creat un centru regional de inovare și tehnologie.