Grigore Stegarescu, unul dintre membrii Asociaţiei pentru Democraţie Participativă “ADEPT” le cere instituțiilor statului să efectueze controale inopinate la benzinăriile din Moldova. „Dincolo de tarifele mari, consumatorul este mințit și la pompă”, susține Stegarescu.
„Recomand Agenția Pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței să întreprindă controale inopinate la stațiile de alimentare, mai ales la cele din rețelele mari și să anunțe public despre rezultatele investigațiilor.
Deoarece pe fundalul panicii și a zvonurilor (război, majorări de preț, insuficiență de motorină/benzină) aceștia oferă produse de o calitate îndoielnică: aici mă refer la manipularea cantității de combustibil procurat de consumator (alimentează mai puțin decât în realitate, consumatorul plătind pentru aer) dar și calitatea carburanților care și așa era îndoielnică.
Dincolo de tarifele mari, consumatorul este mințit și la pompă!
Vă rog să-mi contestați observațiile (personale dar și a altor consumatori cu care am discutat în ultimele zile) cu date și controale veridice”, a scris Grigore Stegarescu pe rețelele de socializare.