Tensiuni în plenul Parlamentului în timpul dezbaterilor privind situația hidrologică de pe râurile Nistru și Prut. Deputata Alternativa Olga Ursu a părăsit sala în semn de protest, după un schimb de replici cu deputații PAS, în contextul solicitării opoziției de a-l audia pe ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
Olga Ursu susține că deputatul PAS Vasile Grădinaru i-ar fi spus „la culcare”, iar deputata PAS Marcela Adam i-ar fi adresat o replică prin care i-ar fi cerut „să se educe”. Potrivit deputatei Alternativa, președintele Parlamentului nu i-ar fi oferit ulterior dreptul la replică.
Solicitarea privind audierea ministrului Mediului a fost făcută în contextul scăderii nivelului apei în Nistru și Prut. Opoziția a cerut explicații despre situația hidrologică și măsurile întreprinse de autorități. Inițiativa nu a întrunit numărul necesar de voturi.
„Astăzi, în ședința Parlamentului, deputatul PAS Vasile Grădinaru m-a trimis «la culcare», iar deputata PAS Marcela Adam, președinta Platformei parlamentare a femeilor, m-a trimis «să mă educ». În același timp, președintele Parlamentului nu mi-a oferit dreptul la replică”, a declarat Olga Ursu.
Deputata a mai afirmat că opoziția ar fi solicitat de cinci ori audierea ministrului Mediului, însă cererile nu ar fi fost susținute de majoritatea parlamentară.
„Așa arată «respectul» PAS pentru opoziție: aroganță, atacuri și blocarea oricărei încercări de a cere explicații”, a spus Ursu.
În timpul ședinței, deputatul Alternativa Ion Chicu a intervenit și a cerut colegilor să păstreze un limbaj respectuos în plen.
La rândul său, Vasile Grădinaru a explicat pentru PRO TV că replica „la culcare” a fost o referire la o reacție anterioară a reprezentanților MAN privind situația de pe Nistru. Deputatul PAS susține că, în perioada în care nivelul râului începuse să scadă, ministrul Mediului ar fi solicitat autorităților să întreprindă anumite măsuri, iar reprezentanții MAN ar fi reacționat atunci cu mesajul ca ministrul „să meargă la culcare”.
După schimbul de replici, Olga Ursu a părăsit sala de ședințe în semn de protest.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!











