Un profesor de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF), care este și șef de catedră, este acuzat de hărțuire sexuală, transmite subiectul zilei cu referire la agora.md, care au documentat cazul într-un reportaj. Potrivit sursei citate, profesorul neagă acuzațiile și spune că această campanie de denigrare ar fi fost pusă la cale de un prieten, care ar vrea să-i ia locul.
Plângerea a venit de la Aliona Nastas, asistentă universitară la catedra de Epidemiologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Tânăra s-ar fi plâns că încă din anii studenției, adică de prin 2008, ar fi fost „curtată” de profesorul său Viorel Prisacari, care este și șeful catedrei.
Aliona a povestit jurnaliștilor de la Agora că avansurile au continuat până în 2010, atunci când a rămas însărcinată. La patru luni după naștere, Aliona Nastas a revenit totuși la catedră. Susține însă că avansurile sexuale ar fi fost înlocuite cu ignoranță și strigăte. Povestește că, în 2016, ar fi fost agresată fizic de către Viorel Prisacari. După ce acesta a refuzat să-i publice mai multe articole și să-i accepte teza de doctor, Aliona Nastas s-a plâns rectorului, care i-ar fi spus că va remedia situația. Așa cum nimic nu s-a schimbat, în luna iunie a acestui an, Nastas a mers, din nou, la profesor pentru a insista ca teza să-i fie primită. În schimb, ar fi fost agresată fizic.
Viorel Prisacari a respins toate acuzațiile, menționând că în spatele acestor acțiuni ar sta o altă persoană și că Lidia ar fi dat declarații false, fiind influențată de Aliona Nastas.
„Eu am înțeles că ea e pusă la cale, cineva a sfătuit-o bine. Ele au stat acolo masă în masă. Pe urmă ele au devenit cumetre”, spune profesorul, negând că ar fi încercat să o sărute vreodată pe Lidia.