Un copil de doar 11 luni a fost salvat de la înec de către salvamarii din Capitală.
Cazul a avut loc în după amiaza zilei de ieri, 19 iulie, la ora 13:02, pe teritoriul parcului „Boris Glavan” din sectorul Râșcani.
Potrivit informațiilor, copilul a rămas sub supravegherea fraților și surorii sale de 11 ani, în timp ce mama lor s-a retras pe scurt timp în camera de baie. Într-un moment, copiii mai mari și-au sustras atenția de la cărucior, iar acesta a alunecat spre apa bazinului acvatic. Căruciorul s-a inversat și a căzut în apă la o distanță de patru metri de la mal.
Incidentul a fost observat de salvamari, care imediat au intervenit și în mai puțin de 20 de secunde au extras copilul la suprafața în stare inconștientă. Aceștia au efectuat manevrele de resuscitare, iar apoi bebelușul a fost predat în stare conștientă echipei de medici și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de rigoare.
În acest context, IGSU îndeamnă maturii să-și monitorizeze strict copiii, în deosebi cei de vârstă preșcolară și să nu-i lase de unii singuri sau în supravegherea altor minori.
În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.