Un cuplu israelian în vârstă de 30 de ani, Itai și Hadar Berdichevsky, au ales să-și salveze gemenii în vârstă de 10 luni în ultimele lor momente de viață. Când au auzit militanții Hamas spărgându-le ușa locuinței din kibuțul Kfar Gaza, singura lor preocupare a fost să își protejeze copiii.

Soții au conștientizat că timpul le era limitat, așa că ultimul lor gest a fost să ascundă gemenii de 10 luni într-un refugiu secret construit în pereții casei lor, conform raportului publicației locale Walla. Itai și Hadar au fost apoi împușcați imediat ce au fost identificați de combatanții Hamas. Micuții au rămas în adăpost timp de 14 ore, până când forțele israeliene au sosit pentru a-i salva. Ulterior, gemenii au fost preluați de bunicii lor.

Povestea acestui cuplu a devenit virală după ce ambasadorul Israelului în Columbia, Gali Dagan, a distribuit-o pe rețeaua de socializare Twitter. Acesta i-a elogiat pe cei doi soți pentru curajul și stoicismul de care au dat dovadă în ultimele clipe ale vieții lor. “Și-au ascuns gemenii de 10 luni într-un adăpost, în timp ce teroriștii pătrundeau în casa lor. Itay și Hadar au fost uciși brutal, după ce au înfruntat cu curaj teroriștii. Încercați să vă imaginați groaza prin care au trecut. Doi părinți îngroziți au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-și proteja copiii, care acum sunt orfani. Binecuvântată să fie memoria acestor eroi”, a scris diplomatul israelian.

Hamas a lansat sâmbătă dimineața o serie de atacuri coordonate asupra Israelului. Unul dintre aceste atacuri a vizat un festival de muzică techno, în urma căruia au fost împușcați 260 de spectatori. Alte atacuri au vizat comunitățile din sudul țării, inclusiv kibuțul în care locuiau cei doi soți. Potrivit CNN, cel puțin 100 de civili au fost luați ostatici și duși în Gaza. Alte surse indică un număr mai mic de câțiva zeci de ostatici.

sursa