Un bărbat în vârstă de 40 de ani, originar din Republica Azerbaidjan, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor intenționat, și jaf, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de 24 de ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, anunță Procuratura Generală.

„Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la 03 ianuarie 2021, aflându-se în sectorul Botanica al Capitalei, s-a apropiat de un bărbat în vârstă de 68 de ani și i-a aplicat ultimului câteva lovituri în regiunea capului, după care, în mod deschis i-a sustras umbrela și geanta din piele în care se aflau mai multe bunuri, astfel cauzîndu-i părţii vătămate un prejudiciu material în valoare de 2845 lei”.

Potrivit notei informative emise de PG, tot inculpatul, în aceeași zi  în intervalul orelor 19:00-19:40, împreună şi prin înţelegere prealabilă cu alt făptuitor, a omorât un bărbat în vârstă de 56 de ani.

Inculpatul a pledat nevinovat, iar la pronunțarea sentinței, instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului în contul bugetului de stat a sumei de 38 554 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

sursa