Mai multe curse regulate de autobuz și microbuz nu vor circula luni. De la gările din Capitală au fost anulate mai multe rute spre nordul și sudul țării.

Transportatorii nu vor pleca luni spre localități din Ocnița, Dondușeni, Drochia, Râșcani. De asemenea, nu se va circula și spre unele localități de la sudul sau centrul țării, precum Taraclia sau Cahul.

Conform jurnaliștilor transnistreni, autogările din regiune au anunțat că se anulează curse de la Tiraspol, Bender și Grigoriopol spre satele din regiune, dar și spre Chișinău.

De asemenea, mai multe curse spre București au fost anulate. Nu se va circula nici spre Timișoara și Brașov, dar nici spre unele localități din regiunea Odesa a Ucrainei.

Majoritatea anulărilor au loc în contextul intemperiei. Vehiculele vor sta pe loc până când condițiile meteorologice vor deveni favorabile pentru circulația rutieră.

Vremea se va schimba brusc în țară, iar în acest context meteorologii au anunțat Cod Portocaliu de avertizare. Astfel, în perioada 7-10 ianuarie, în țară va fi valabilă alerta meteorologică în care se prevăd condiții complicate ale vremii.

Echipele operative de reparații s-au pregătit să intervină pentru a remedia eventualele defecțiuni ale rețelei electrice provocate de ninsorile prognozate. Ministerul Energiei îndeamnă toți locuitorii să fie precauți și să respecte măsurile de siguranță şi de protecție împotriva electrocutărilor.

În contextul acestor informații, Inspectoratul Național de Patrulare (INP) recomandă participanților la trafic să fie atenți și să respecte un șir de reguli.

Administrația de Stat a Drumurilor informează că circulația pe toate drumurile naționale se desfășoară în condiții de iarnă, aceasta fiind afectată de lapoviță și ninsori, iar acest fapt sporește riscul producerii accidentelor.

sursa